Uitata de Timp


De mult nu s-a mai asternut linistea în viata mea. Sunt aproape sapte luni de zile de cand ma lupt pentru ceva bun, pentru un suflet cald si bun. Sapte luni în care am simtit o fericire pura si fara durere... am uitat de regrete si de lucrurile rele, doar datorita lui. Sunt într-o pasa rea acum, am ajuns într-un punct în care mi-e teama de ce va urma, mi-e teama de gândurile care încep sa reapara... trecutul ma urmareste? Sincer nu-mi doresc asta, ar fi o durere prea mare sa stiu ca de fapt, traiesc fara sa-mi dau seama ca durerea înca exista în sufletul meu, iar la o discutie aprinsa încep sa eman durerea simtita cândva. Nu pot compara intensitatea, dar parca îmi vars mânia pe el, si resimt aceasi neputinta în a opri totul... e totul întortocheat, nici eu nu-mi pot da seama, sunt confuza. Rasuflu din greu si parca-mi vine sa cer ajutor, parca am mai fost în aceasi situatie dar difera persoanele. Parca si parca, dar totusi ce-i real? Am ajuns sa-l respir, sa-mi curga prin vene si sa simt un gol fara el, da, iarasi m-am pierdut si sunt nesigura... ma agat de fapte sa nu o iau razna, imi zic ca nu va mai fi la fel ca o dragoste adolescentina, ci din contra, ceva mai real decât atât, ceva mai frumos si mai putin dureros. Nu vreau sa ma chinui si sa gândesc prea mult desi asta fac, sa cred în iubire cu tot sufletul? Sau sa pastrez o farâma de neîncredere?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu