Vaticanul a angajat Soimul Sylvia


Desi suna haios, nu este deloc o gluma, Vaticanul "angajand" daca se poate spune asa, cat se poate de serios, un soim pentru a proteja porumbeii papei Francisc dupa ce doi dintre acestia au fost ucisi de alte pasari mai mari imediat dupa ce fusesera eliberati. Incidentul neplacut a avut loc in luna Ianuarie a acestui an, cand doi copii ce faceau parte din Actiunea Catolica au eliberat doi porumbei ai pacii de la balconul de unde Papa se adreseaza multimii, in timpul slujbei de Duminica, acestia fiind imediat atacati de o cioara si un pescarus, probabil flamanzi. In urma acestei intamplari, Papa a decis ca porumbeii Vaticanului au nevoie de protectie din partea unei pasari mari si impunatoare precum soimul ales. Acesta este o femela pe nume Sylvia din specia Parabuteo Unicinctus ce are o anvergura a aripilor de aproximativ 120 de centimetri si care, a fost antrenata in astfel de scopuri, fiind apoi predata Garzii elvetiene. In zonele aeroportuale si stadioanele sunt deasemenea folositi cu succes soimii pentru scopuri protective ei indepartand porumbeii inaintea unor aterizari, decolari sau respectiv meciuri. Alte situatii in care soimii au fost folositi astfel sunt turneele de tenis de la Roland-Garos si Wimbledon dar si Cupa Mondiala desfasurata in urma cu patru ani in Africa de Sud. Odata cu noua paza cu care porumbeii pacii au fost dotati, se spera ca sangerosul incident sa ramana unic iar urmatorii porumbei ce vor fi eliberati sa fie in deplina siguranta, soimul alungand pasarile ce i-ar putea vana.